Criza spiritului american(Humanitas)


Close

Engleza|Romana

Criza spiritului american

(Tiparita)
2006

Allan Bloom

Criza spiritului american
ISBN: 9789735013059 Editura:

Humanitas

Descrierea situatiei spiritului american asa cum se prezinta acesta astazi indeosebi in universitatile din Statele Unite nu e facuta cu o intentie vadit moralizatoare. Comparand-o cu trecutul, Bloom incearca sa o clarifice, sa o diagnosticheze pentru a-i gasi remediul, daca el exista. Lucrarea e scrisa cu patima si convingerea celui care crede ca problemele profunde ori cele de zi cu zi ale individului se datoreaza modului sau de gandire, pe care, de obicei, acesta il considera cu suficienta, fara a reflecta asupra lui, cat se poate de sanatos. Din aceasta perspectiva, relativismul la care s-a ajuns in gandire nu e dovada judecarii nepartinitoare a conflictelor dintre puncte de vedere ce pretind ca ofera calea catre adevarul absolut, ci a indiferentei fata de ele. Respirand intr-o atmosfera viciata de relativism, individul rezolva problemele spinoase ale filozofiei si ale vietii ignorandu-le, invatandu-se sa le uite temeinic. E imperativ ca el sa fie calauzit ca sa-si recastige discernamantul si, mai ales, ca sa descopere tablele legii. Altminteri, deschiderea necugetata catre orice a spiritului american se va inchide in nedeterminarea haosului.O carte manifest, "...un ghid indispensabil pentru discutie, nu o simpla trecere in revista a traditiei, ci un rezumat complet articulat, exact din punct de vedere istoric si demn de incredere al dezvoltarii vietii mentale inalte in Statele Unite ale Americii democrate."Saul BellowTraducere si note de Mona Antohi

Limba Romana
Data Publicarii 2006-01-01 
Format 13X20 cm. 
Paginare 504 

Disponibilitate:
Verifica disponibilitatea

Folositi butonul de mai jos pentru a verifica disponibilitatea acestui produs.

  • Pret de lista: 39.00 RON
    Pret redus: 35.10 RON (-10%)
  •    

  • Verifica disponibilitatea

    Informatiile referitoare la disponibilitatea acestui produs vor fi obtinute in urma completarii acestui formular. Un consultant Okian va va contacta si veti afla termenul de livrare final. In functie de acesta, aveti posibilitatea de a accepta sau nu comanda titlului cautat.

    Detalii
    • Nume:
    • Email (*):
    • Telefon:
    • Cantitate:
    • Detalii:
    •  



Comentarii (necesita autentificare)
  • Comentariul tau
  •  


Cuvinte cheie pentru aceasta carte

Recomanda acest produs unui prieten

  • Numele tau
  • Adresa ta de email
  • Numele prietenului
  • Email-ul prietenului
  •  
  •  


Close



Feedback

Detalii
  • Nume
  • Email (*)
  • Detalii
Alte detalii
  • Clasificare
  • Sistem de operare
  • Browser
  • Cod de securitate

  •  


Close

Vrei sa castigi si tu bani stand acasa si promovand produse si servicii pe internet?

Vreau!
Ai nevoie de conversii si iti doresti sa cheltuiesti eficient pe promovare?

Afla Cum